d3vilbabe

Doua de subliniat si apoi ma duc la somn inapoi. Da, le-am visat, m-am trezit, le scriu aci. Blestemul blogului meu.

Romanului ii place sa se planga. Atat ne mai place incat asta e prima imagine pe care o afisam cand mergem undeva: “Nu-mi place aia, sunt chinuit, mi-a murit pisica, parlamentarii sunt idioti, strazile pline de gropi,nu ne ajunge salariul, romanii se plang” . Daca, din intamplare, careva n-are nici o plangere e etichetat din start cu naiv, fara coloana vertebrala, fara boase, fara personalitate, etc. Problema mea nu-i aici, ca na, astia suntem, ce pot eu sa fac. Problema mea apare in cazul urmator:

“Vaaai, mi-a murit pisica si sunt trist, smiorc, smiorc”

Si cand tinta ta, omul pe care vrei sa te descarci si care vrea sa te compatimeasca deschide gura sa spuna “imi pare rau, sunt aici sa te ascult” de fapt o sa-i iasa ceva de genul:

“Da, stiu cum e, si mie mi-a murit pisica acum 8726536 ani si era asa frumoasa, dragalasa, cuminte si pisica incat si acum plang dupa ea”

Nu am sa explic de ce e gresit. Am prea multi amici care o fac, odata m-am si zburlit la cineva care mi-a reprosat ca eu nu-i spun problemele mele. Pai la ce sa le spun? Ca sa ma incarci si tu cu ale tale sau ale cunoscutilor tai? Asa, mai bine le ascultam direct pe ale tale si  am scapat de irosit jumatate din timp. Ori esti acolo sa asculti ori ca sa gasesti o fisura sa te dai drept trecut prin viata si experimentat. Daca ai trait situatia, da-mi doar sfatul de final, fara sa trebuiasca sa-ti ascult jumatate de ora de povestiri. Daca nu-l ai, doar taci si compatimeste-ma sa ma simt bine, ca pana la urma asta cautam toti.

(2 minute pauza sa-mi aduc aminte despre ce mai vroiam sa scriu. asa! )

Toti avem pareri. E normal iar. Gresite, adevarate, fixiste, obtuze, le avem pentru ca suntem oameni si dispunem de o gandire. Le exprimam de cate ori ni se iveste ocazia sau nu.

Sa luam exemplul urmator, pur fictiv :

X afirma ceva, public . Face si un pic de misto, iese funny, jigneste niste tipuri de oameni in timpul asta, cu vointa sau fara.Toate bune.

Vine Z (pe stilul alpha si omega) adica eu, ca-mi place sa fiu exemplul negativ, si ii aduc contra-argumente din punctul meu de vedere. Logice, reale, fara sa incerc sa intep sau sa depasesc vreo limita a bunului-simt, fara sa o fac pentru ca, din intamplare X mi-e un fost si incerc sa ma iau de el din cauza asta. Nu, o fac doar pentru ca nu sunt de acord cu punctul lui de vedere si dispun de dovezile care mi-l sustin pe al meu.

Acum hai sa generalizam pentru ca e un caz des intalnit printre noi, urmasii dacilor.

Ce credeti ca face X, romanul, atunci cand cineva ii aduce contra-argumente ideilor in care crede?

Am intalnit mai multe tipuri insa, cel mai predominant si enervant e cel care iti tranteste un “nu ma cobor la nivelul asta” sau alta fraza din asta specifica oamenilor fara personalitate proprie si isi ia jucariile si pleaca. La care nivel nu se coboara? Cel al argumentelor si contra-argumentelor? Cel in care trebuie sa-si sustina punctul de vedere pe care tocmai l-a afirmat? Cel in care trebuie sa explice noua, pamantenilor, de ce crede el asta?

Uneori stau si ma intreb ce rost au avut forumurile romane daca noi, urmasii lor, suntem doar niste oameni cu pareri atat de fragile incat ne e frica de fiecare bataie de vant ca are sa ni le schimbe sau darame. Pentru ca asta e singurul motiv sa nu iesi in fata si sa-ti expui argumentele pentru o idee pe care tocmai ai afirmat-o.Asta si lipsa de boase. Parol!