d3vilbabe

Si , iata-ma, intr-un final, acasa. O intoarcere simbolica de data asta pentru ca in realitate mai am putin de colindat. Dar cum nimic nu-mi face mai multa placere decat sa ma aflu intr-un oras necunoscut, alaturi de un om care-mi inspira partial incredere, nu am sa ma plang de nici o culoare de acest timp in care sifonierul meu s-a transformat in rucsac.

Pot doar sa regret ceata care m-a acoperit in tot acest timp. Densa, intunecata, monotona si grea. Ma apasa si eu o acceptam, lamentandu-ma si spunand ca asa trebuie facut pentru ca asa se cade. Desi eram constienta de raul prezent  si de involutia mea de la omul liber de constrangeri la cel ce isi mutileaza personalitatea pentru o iluzie a unei carti de povesti din copilarie, ma complaceam.

Dar acum m-am dezmeticit.

Mi-a lipsit spiritul de aventura si riscul.

Mi-a lipsit femeia care zace in mine si pe care o inchisesem intr-o pivnita.

Mi-au lipsit prietenii.

Mi-au lipsit cunostintele noi si momentele de popularitate.

Mi-a lipsit bucuria secundei cand privesc un clar de luna sau un deal cu o constructie in varf , fara sa ma gandesc la altceva.

Mi-au lipsit noptile intregi de aberatii istete si noptile in care ma destrabalam pana dimineata, bagandu-ma in pat la ora la care desteptatoarele celorlalti sunau.

Mi-a lipsit viata.

Mi-am lipsit EU.

Imi plac inghetata de vanilie si drumurile drepte. Pana acum n-am stiut asta dar am descoperit de curand.

Imi place sa tremur de dorinta si sa nu primesc ceea ce vreau, atunci cand vreau, decat dupa ce suspansul mi-a inmuiat genunchii si mi-a uscat gura.

Uneori imi place sa tac sau sa fiu evaziva, alteori imi place sa vorbesc fara rost, pana cand eu insumi ma plictisesc. Imi place sa cred ca inca mai pot face tot ceea ce vreau, atunci cand vreau.

Inca nu sunt pregatita sa ma aliniez standardelor si normelor si poate, in copilaria si nebunia mea, nu voi fi niciodata.

Poate voi pierde sau poate voi castiga. Se spune ca cine nu are noroc in dragoste are la carti. Eu pierd rar. Iar cartile mele aproape intotdeauna au fost norocoase.Acum, am in mana o carte cu un mare grad de risc. Si asta imi provoaca un fior de placere aproape ireal.

La final imi voi spune ca mi-am iubit viata si ca istoriile pe care le povestesc copiilor din parc vor fi, poate, exemple din care vor invata ceva.

E mai greu startul, pana ce imi dau jos rugina de pe instalatii, pana cand imi regasesc ritmul, pana cand imi aduc aminte de mine in totalitate dar, de data asta, nimic nu o sa ma mai tina pe loc.Mi-am promis ca de data asta, singurele care conteaza suntem eu si implinirea mea.